Pe urmele tatălui
Un servitor avea obiceiul de a bea cu un pahar mai mult decât putea duce. Într-o zi el aducea caii de la adăpat.
- Du caii înapoi la adăpat, îi porunci stăpânul.
Servitorul se uită mirat la el, dar tonul hotărât al stăpânului îl făcu să se supună. Când se întoarse de la adăpat, stăpânul îl întrebă:
- Ei, au băut caii?
- Cum să bea, stăpâne, doar ştie oricine că animalele nu beau, dacă nu li-e sete, răspunse servitorul.
- Vezi, băiete, în viitor să iei exemplu de la caii tăi şi ţine minte, că un om care bea prea mult, are mai puţină minte decât un animal, care bea şi mănâncă doar atât cât îi trebuie...
vineri, 12 martie 2010
joi, 11 martie 2010
O floare rara
Doamne ajuta;Va mai retin cateva minute dar nu va suparati pe mine ,numai asta stiu sa fac; O floare rară
Un om bogat, fără familie, se plânse odată unui prieten de-al său:
- Oamenilor nu le place de mine, mă numesc zgârcit şi hapsân, cu toate că în testamentul meu am lăsat scris ca averea mea să fie preluată de o instituţie de ocrotire socială.
Prietenul său îi răspunse:
- Ascultă, îţi voi spune povestea vacii şi a porcului:
Se spune că odată porcul veni la vacă şi-i zise: "Oamenii vorbesc mai totdeauna numai despre tine. Eşti prezentă şi la televiziuni pe spoturile publicitare. Ştiu, tu le dai lapte, dar eu le dau mult mai multe: le dau carne, slănină, grăsime, şorici şi din mine oamenii fac cele mai gustoase mâncăruri: caltaboş, cârnaţi, sarmale, tobă bine
Un om bogat, fără familie, se plânse odată unui prieten de-al său:
- Oamenilor nu le place de mine, mă numesc zgârcit şi hapsân, cu toate că în testamentul meu am lăsat scris ca averea mea să fie preluată de o instituţie de ocrotire socială.
Prietenul său îi răspunse:
- Ascultă, îţi voi spune povestea vacii şi a porcului:
Se spune că odată porcul veni la vacă şi-i zise: "Oamenii vorbesc mai totdeauna numai despre tine. Eşti prezentă şi la televiziuni pe spoturile publicitare. Ştiu, tu le dai lapte, dar eu le dau mult mai multe: le dau carne, slănină, grăsime, şorici şi din mine oamenii fac cele mai gustoase mâncăruri: caltaboş, cârnaţi, sarmale, tobă bine
miercuri, 10 martie 2010
INGERUL IERBII
Îngerul Ierbii
27 ianuarie 2010
Peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze. Unul veghează copacii, altul păsările, altul florile şi aşa mai departe. Chiar şi iarba pe care călcăm a fost dată în grija unui înger.
Dar Îngerul Ierbii şi-a zis: "Celorlalţi îngeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante în supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsită de importanţă. N-am să mă ocup deloc de ea. Poate să crească şi singură. Şi, într-adevăr, nu s-a ocupat de ea deloc.
Într-o zi, Îngerul Copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-se că mor copacii din grădinile oamenilor şi din păduri, pentru că iarba care întreţine umezeala e toată uscată. În altă zi s-a dus Îngerul Florilor, plângându-se că florile nu pot creşte pe câmpuri pentru că nu există iarbă
care să păstreze rouă pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se: "Doamne, mor animalele în gospodarii pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mă de pe pământ, Doamne! Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert..."
Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe Îngerul Ierbii, l-a întrebat: "Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, Înger al ierbii?" Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis: " Nu trebuia să spun ce am spus. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic s-o primesc. Iartă-mă! De acum acolo îmi voi face datoria şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lume nu e lipsit de importanţă şi fără rost". Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflor
bsusyka sica (3/9/2010 9:30:28 PM): care să păstreze rouă pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se: "Doamne, mor animalele în gospodarii pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mă de pe pământ, Doamne! Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert..."
Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe Îngerul Ierbii, l-a întrebat: "Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, Înger al ierbii?" Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis: " Nu trebuia să spun ce am spus. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic s-o primesc. Iartă-mă! De acum acolo îmi voi face datoria şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lume nu e lipsit de importanţă şi fără rost". Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflor “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului -
“„Părinte! Ce să fac? Am căzut!” Bătrânul i-a răspuns: „Ridică-te”. Fratele a zis: „M-am ridicat, şi am căzut iarăşi”. Bătrânul a răspuns: „Iarăşi ridică-te”. Fratele i-a întors cuvânt: „Dar până când să mă tot ridic?” Bătrânul a răspuns: „Până la sfârşitul zilelor tale”.“
încredinţeze de aceasta cei cinci sute şi cincizeci de dinari iertaţi deopotrivă: Cel ce dă este nesfârşit de bogat, iar datornicii sunt în aceeaşi neputinţă de a plăti (Lc. 7, 41-42).
27 ianuarie 2010
Peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze. Unul veghează copacii, altul păsările, altul florile şi aşa mai departe. Chiar şi iarba pe care călcăm a fost dată în grija unui înger.
Dar Îngerul Ierbii şi-a zis: "Celorlalţi îngeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante în supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsită de importanţă. N-am să mă ocup deloc de ea. Poate să crească şi singură. Şi, într-adevăr, nu s-a ocupat de ea deloc.
Într-o zi, Îngerul Copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-se că mor copacii din grădinile oamenilor şi din păduri, pentru că iarba care întreţine umezeala e toată uscată. În altă zi s-a dus Îngerul Florilor, plângându-se că florile nu pot creşte pe câmpuri pentru că nu există iarbă
care să păstreze rouă pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se: "Doamne, mor animalele în gospodarii pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mă de pe pământ, Doamne! Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert..."
Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe Îngerul Ierbii, l-a întrebat: "Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, Înger al ierbii?" Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis: " Nu trebuia să spun ce am spus. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic s-o primesc. Iartă-mă! De acum acolo îmi voi face datoria şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lume nu e lipsit de importanţă şi fără rost". Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflor
bsusyka sica (3/9/2010 9:30:28 PM): care să păstreze rouă pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se: "Doamne, mor animalele în gospodarii pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mă de pe pământ, Doamne! Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert..."
Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe Îngerul Ierbii, l-a întrebat: "Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, Înger al ierbii?" Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis: " Nu trebuia să spun ce am spus. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic s-o primesc. Iartă-mă! De acum acolo îmi voi face datoria şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lume nu e lipsit de importanţă şi fără rost". Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflor “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului -
“„Părinte! Ce să fac? Am căzut!” Bătrânul i-a răspuns: „Ridică-te”. Fratele a zis: „M-am ridicat, şi am căzut iarăşi”. Bătrânul a răspuns: „Iarăşi ridică-te”. Fratele i-a întors cuvânt: „Dar până când să mă tot ridic?” Bătrânul a răspuns: „Până la sfârşitul zilelor tale”.“
încredinţeze de aceasta cei cinci sute şi cincizeci de dinari iertaţi deopotrivă: Cel ce dă este nesfârşit de bogat, iar datornicii sunt în aceeaşi neputinţă de a plăti (Lc. 7, 41-42).
duminică, 7 martie 2010
UCENICUL
UCENICUL:
Am citit cândva, Părinte,
Prin reviste şi cărţi sfinte,
Că obţinem mântuirea,
Că obţinem izbăvirea
De la Bunul Dumnezeu,
Nu din fapte, cum cred eu,
Ci, aceasta, o primesc
Numai cei ce se smeresc.
Se dă doar celor smeriţi,
Celor blânzi şi umiliţi.
Mântuirea, aşadar,
Înţeleg că e un dar.
De-i aşa cum am citit,
Cum cunosc în mod vădit
Că sunt mândru, sau smerit ?
PĂRINTELE:
Da, aşa-i copilul meu !
Milostivul Dumnezeu,
Cel ce sigur ne iubeşte,
Din iubire dăruieşte
Mântuirea, fiu iubit,
Lucrătorului smerit.
Aşadar, te mântuieşti
Numai dacă te smereşti.
Nimeni nu s-a mântuit
Dacă nu s-a şi smeri Ei, copile-aici i-aici !
În mândrie poţi să pici
Când cu mintea nu gândeşti,
De nu vrei să te smereşti.
Poţi să faci tu fapte bune
Cât să nu încapă-n lume.
Poţi să faci tu toate cele
Dacă au mândrie-n ele...
Tot nimic nu foloseşti
Şi-n zadar te osteneşti.
Pe om, dacă nu-i smerit,
Îl cunoşti în chip vădit
După cele din afară:
După gesturi, bunăoară,
După port şi dor fierbinte,
De a fi mereu în cinste.
Pe cel ce e mândru, frate,
Îl citeşti ca într-o carte,
Căci el vrea cu insistenţă
Să tot iasă-n evidenţă.
bsusyka sica (3/6/2010 9:46:24 PM): Ca să înţelegi mai bine,
Ce subtil lucrează-n lume
Şi cu câtă energie
Spurcăciunea de mândrie,
Cu mulţimea ei de fiice,
Ucenicul meu novice,
Am să-ţi dau nişte exemple,
Care-mi par mai concludente,
De mândrii de-astea... subtile
Ce se văd doar prin lentile.
Am eu un “binoclu” scump,
Ce m-ajută foarte mult.
Am citit cândva, Părinte,
Prin reviste şi cărţi sfinte,
Că obţinem mântuirea,
Că obţinem izbăvirea
De la Bunul Dumnezeu,
Nu din fapte, cum cred eu,
Ci, aceasta, o primesc
Numai cei ce se smeresc.
Se dă doar celor smeriţi,
Celor blânzi şi umiliţi.
Mântuirea, aşadar,
Înţeleg că e un dar.
De-i aşa cum am citit,
Cum cunosc în mod vădit
Că sunt mândru, sau smerit ?
PĂRINTELE:
Da, aşa-i copilul meu !
Milostivul Dumnezeu,
Cel ce sigur ne iubeşte,
Din iubire dăruieşte
Mântuirea, fiu iubit,
Lucrătorului smerit.
Aşadar, te mântuieşti
Numai dacă te smereşti.
Nimeni nu s-a mântuit
Dacă nu s-a şi smeri Ei, copile-aici i-aici !
În mândrie poţi să pici
Când cu mintea nu gândeşti,
De nu vrei să te smereşti.
Poţi să faci tu fapte bune
Cât să nu încapă-n lume.
Poţi să faci tu toate cele
Dacă au mândrie-n ele...
Tot nimic nu foloseşti
Şi-n zadar te osteneşti.
Pe om, dacă nu-i smerit,
Îl cunoşti în chip vădit
După cele din afară:
După gesturi, bunăoară,
După port şi dor fierbinte,
De a fi mereu în cinste.
Pe cel ce e mândru, frate,
Îl citeşti ca într-o carte,
Căci el vrea cu insistenţă
Să tot iasă-n evidenţă.
bsusyka sica (3/6/2010 9:46:24 PM): Ca să înţelegi mai bine,
Ce subtil lucrează-n lume
Şi cu câtă energie
Spurcăciunea de mândrie,
Cu mulţimea ei de fiice,
Ucenicul meu novice,
Am să-ţi dau nişte exemple,
Care-mi par mai concludente,
De mândrii de-astea... subtile
Ce se văd doar prin lentile.
Am eu un “binoclu” scump,
Ce m-ajută foarte mult.
sâmbătă, 6 martie 2010
vineri, 5 martie 2010
joi, 4 martie 2010
CITITI PSALTIREA!
****Cititi Psaltirea ca sa alungati diavolii***
Psaltirea face parte din cartile canonice ale Vechiului Testament. E o carte pentru omul incercat de necazuri si suparari, pentru cel ce-si plange pacatele, pentru cel ce aduce multumire, pentru cel care cere intarire in lupta cu ispitele. Orice om se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi citirea, ca sa n-o mai lepezi din mana.
Insa, exista credinta ca atunci cand citim Psaltirea, vin asupra noastra numai necazuri. In ochii unor oameni cu o astfel de credinta, citirea Psaltirei este primejdioasa. Nu stiu de unde a aparut aceasta credinta, dar un lucru e sigur: citirea ei nu aduce nici un rau. Dimpotriva, tamaduieste ranile lasate de pacate, pastreaza sanatos pe cel care nu-i atins de boala si pune pe fuga demonii.
bsusyka sica (3/4/2010 10:54:52 PM): Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, a nu citi Psaltirea, inseamna a iesi la lupta cu diavolii fara a avea arme. Iar daca nu avem arme la noi, diavolul ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor. Este posibil ca oamenii care nu mai au rezistenta in lupta cu pacatul, sa se raporteze gresit la anumite lucruri si astfel, sa considere Psaltirea aducatoare de rele.
bsusyka sica (3/4/2010 10:55:31 PM): Cand si unde se citesc psalmii?
Psalmii se pot citi in orice zi a anului. Locul poate fi atat biserica, cat si casa fiecarui om. Sunt manastiri in care Psaltirea se citeste neincetat, lectura ei fiind un act de trezvie si pocainta pentru monahi. Dar e minunat sa auzi ca sunt oameni care rostesc si psalmi, pe langa rugaciunile obisnuite din cursul zilei.
E nevoie de o anumita stare pentru a citi din Psaltire?
De dorit este sa ne identificam cu ceea ce citim. Dar nu e nevoie de o anumita vrednicie pentru a citi din Psaltire. Sa nu uitam: cum suntem, asa citim. Este firesc ca atunci cand avem o viata slabita din punct de vedere duhovnicesc, sa dea navala in mintea noastra diverse ganduri. Important nu e cat de mult citim, ci cat de mult traim cuvintele din Psaltire.
bsusyka sica (3/4/2010 10:55:51 PM): Numai asa citirea lor poate deveni o rugaciune. Altfel, citirea psalmilor nu e decat o recitare de cuvinte duhovnicesti.
Din convorbirea parintelui Ioanichie Balan cu parintele Paisie Olaru
Parintele Paisie Olaru: Imi scrie un intelectual foarte tulburat: "Ma simt foarte rau. Cele dinafara toate imi merg bine. Familia mea este unita in dragoste. Femeia mea este buna. Raul este ca nu am pe nimeni caruia sa imi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteste. Femeia mea nu ma intelege. Copiii sunt mici. Ce-mi ramane de facut? Cum sa ma eliberez de aceasta durere sufleteasca?”
bsusyka sica (3/4/2010 10:57:07 PM): I-am raspuns sfatuindu-l sa citeasca Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: "Doamne, cand s-au inmultit durerile in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu”. „Staruie asupra acestui stih si citeste mereu toata Psaltirea. Si cred ca Domnul te va usura”.
A trecut putin timp si am primit o scrisoare de la el: "Am facut ascultare. Am inceput sa citesc Psaltirea. Dar nu inteleg nimic.”
I-am raspuns: "Staretul Ambrozie a dat urmatorul raspuns intr-o imprejurare asemanatoare: "Tu nu intelegi, dar diavolii o inteleg foarte bine si fug departe de tine. Citeste-o". Si desi acum nu o intelegi; incet-incet vei incepe sa o intelegi. Eu nu stiu ce se va intampla, dar iti repet: citeste Psaltirea in fiecare zi cate putin. Si Domnul nu te va lasa, ci va veni cu mila Sa, te va
va ajuta si te va mangaia; pentru totdeauna. Amin”.
Psaltirea face parte din cartile canonice ale Vechiului Testament. E o carte pentru omul incercat de necazuri si suparari, pentru cel ce-si plange pacatele, pentru cel ce aduce multumire, pentru cel care cere intarire in lupta cu ispitele. Orice om se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi citirea, ca sa n-o mai lepezi din mana.
Insa, exista credinta ca atunci cand citim Psaltirea, vin asupra noastra numai necazuri. In ochii unor oameni cu o astfel de credinta, citirea Psaltirei este primejdioasa. Nu stiu de unde a aparut aceasta credinta, dar un lucru e sigur: citirea ei nu aduce nici un rau. Dimpotriva, tamaduieste ranile lasate de pacate, pastreaza sanatos pe cel care nu-i atins de boala si pune pe fuga demonii.
bsusyka sica (3/4/2010 10:54:52 PM): Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, a nu citi Psaltirea, inseamna a iesi la lupta cu diavolii fara a avea arme. Iar daca nu avem arme la noi, diavolul ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor. Este posibil ca oamenii care nu mai au rezistenta in lupta cu pacatul, sa se raporteze gresit la anumite lucruri si astfel, sa considere Psaltirea aducatoare de rele.
bsusyka sica (3/4/2010 10:55:31 PM): Cand si unde se citesc psalmii?
Psalmii se pot citi in orice zi a anului. Locul poate fi atat biserica, cat si casa fiecarui om. Sunt manastiri in care Psaltirea se citeste neincetat, lectura ei fiind un act de trezvie si pocainta pentru monahi. Dar e minunat sa auzi ca sunt oameni care rostesc si psalmi, pe langa rugaciunile obisnuite din cursul zilei.
E nevoie de o anumita stare pentru a citi din Psaltire?
De dorit este sa ne identificam cu ceea ce citim. Dar nu e nevoie de o anumita vrednicie pentru a citi din Psaltire. Sa nu uitam: cum suntem, asa citim. Este firesc ca atunci cand avem o viata slabita din punct de vedere duhovnicesc, sa dea navala in mintea noastra diverse ganduri. Important nu e cat de mult citim, ci cat de mult traim cuvintele din Psaltire.
bsusyka sica (3/4/2010 10:55:51 PM): Numai asa citirea lor poate deveni o rugaciune. Altfel, citirea psalmilor nu e decat o recitare de cuvinte duhovnicesti.
Din convorbirea parintelui Ioanichie Balan cu parintele Paisie Olaru
Parintele Paisie Olaru: Imi scrie un intelectual foarte tulburat: "Ma simt foarte rau. Cele dinafara toate imi merg bine. Familia mea este unita in dragoste. Femeia mea este buna. Raul este ca nu am pe nimeni caruia sa imi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteste. Femeia mea nu ma intelege. Copiii sunt mici. Ce-mi ramane de facut? Cum sa ma eliberez de aceasta durere sufleteasca?”
bsusyka sica (3/4/2010 10:57:07 PM): I-am raspuns sfatuindu-l sa citeasca Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: "Doamne, cand s-au inmultit durerile in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu”. „Staruie asupra acestui stih si citeste mereu toata Psaltirea. Si cred ca Domnul te va usura”.
A trecut putin timp si am primit o scrisoare de la el: "Am facut ascultare. Am inceput sa citesc Psaltirea. Dar nu inteleg nimic.”
I-am raspuns: "Staretul Ambrozie a dat urmatorul raspuns intr-o imprejurare asemanatoare: "Tu nu intelegi, dar diavolii o inteleg foarte bine si fug departe de tine. Citeste-o". Si desi acum nu o intelegi; incet-incet vei incepe sa o intelegi. Eu nu stiu ce se va intampla, dar iti repet: citeste Psaltirea in fiecare zi cate putin. Si Domnul nu te va lasa, ci va veni cu mila Sa, te va
va ajuta si te va mangaia; pentru totdeauna. Amin”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)