"Familia Nevazuta, Darul lui Dumnezeu"

duminică, 31 ianuarie 2010

vineri, 29 ianuarie 2010

miercuri, 27 ianuarie 2010

vineri, 22 ianuarie 2010

GANDURI ganduri flori amare

Ganduri, ganduri flori amare \Prunci fara de nume\V-am crescut destul ii vremea\Sa plecati in lume\Ca ati stat destul la mine\Voi , ganduri desarte\Si in loc de mai mult bine\Adus-ati doar moarte\Greu e DOAMNE greu\Si rau e DOAMNE rau\cand lumea n-asculta de cuvantul Tau\Cand in loc de bine\ Ii doreste rau\De multe ori chiar\Aproapelui sau\\

miercuri, 20 ianuarie 2010

duminică, 17 ianuarie 2010

vineri, 15 ianuarie 2010

Din profetiile mai putin cunoscute ale sfintilor : “Noi alegem crucea!”

Din profetiile mai putin cunoscute ale sfintilor: “Noi alegem crucea!”


Mulţi dintre cei care vor asculta Scripturile Dumnezeieşti le vor citi şi vor medita asupra lor, vor şti sa ocolească ispitirea (antihristului). Căci ei vor înţelege clar uneltirile şi înşelăciunea ispitirii sale: ei vor şti să ocolească mâinile sale şi se vor ascunde în munţi şi în crăpăturile pământului, şi cu lacrimi şi inimă înfrântă vor căuta pe Cel Iubitor-de-Oameni, Care îi va smulge din mrejele lui şi-i va mântui de ispitirile grele ale înşelătorului, şi, în chip nevăzut, cu mâna Sa dreaptă îi va acoperi pe ei, pentru că ei, după cuviinţă şi dreptate, au căzut la picioarele Lui.

Să vezi ce post şi rugăciune vor ţine sfinţii atunci! Atrage atenţia şi prin ce timpuri şi zile grele vor trece locuitorii oraşelor şi satelor. Ei vor călători atunci dinspre răsărit spre apus şi înapoi, dinspre apus spre răsărit; vor plânge amarnic si vor suspina; şi când abia se va zori de ziuă, ei vor aştepta să vină noaptea, ca să se liniştească de tulburările lor. Iar când îi va prinde noaptea, ei, zguduiţi de necontenitele cutremure şi uragane, vor aştepta nerăbdători să se arate ziua şi, odată cu ea, să-i răpună moartea, oricât de grea. Viaţa îndurerată o va deplânge atunci întregul pământ, o vor deplânge şi marea şi vantul şi soarele, o vor deplânge si fiarele sălbatice împreună cu păsările, o vor deplânge munţii şi dealurile şi pădurile – şi toate acestea din cauza neamului omenesc, care s-a abătut de la Dumnezeul cel Sfânt şi s-a lăsat ademenit de marele înşelător, primind chipul acestui nelegiuit şi duşman al lui Dumnezeu în locul dătătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului. Vor deplânge şi bisericile marea durere. Pentru că (atunci) nu se vor mai aduce daruri, nu se vor săvârşi tămâieri, nici slujbe plăcute lui Dumnezeu; clădirile bisericilor vor fi asemeni bordeielor destinate păstrării roadelor; nu se vor face în acele zile nici slujbe de înălţare a preacinstitului Trup şi Sânge al lui Hristos. Slujbele obşteşti vor fi oprite, cântarea psalmilor va înceta, nu se va mai citi Sfânta Scriptură; şi se va lăsa beznă peste oameni, şi se vor auzi numai gemete şi hohote de plâns. Vor arunca atunci argintul şi aurul pe drumuri, şi nimeni nu-l va strânge şi de jur împrejur totul va fi respingător. Atunci, toţi vor căuta cu înfrigurare să fugă şi să se ascundă, negăsind însă unde să se ascundă de furia necuratului, ca purtători ai semnului lui, ei vor fi lesne descoperiţi şi recunoscuţi. Şi afară şi înăuntru va fi groază şi tulburare, şi zi şi noapte. Atât pe uliţe, cât şi în case vor fi trupuri, atât pe ulițe, cât şi în case – secetă şi foamete; pe uliţe – îmbulzeală, în case, hohote de plâns. Va dispărea frumuseţea de pe feţe; în realitate, trăsăturile feţelor oamenilor vor fi ca de mort (…) Fericiţi sunt cei care-l vor birui pe tiran, că aceştia vor fi socotiţi ca mai slăviţi şi măriţi decât întâii mucenici. În realitate, mucenicii de altădată repurtau biruinţă asupra străjerilor lui (antihrist); aceştia însă vor avea de învins pe însuşi diavolul, fiul pierzării. Şi, ajungând învingători asupra lui, de ce lauri şi cununi se vor învrednici ei în faţa Împăratului Iisus Hristos!”

sf-ipolit.JPG

***

  • Sfântul Chiril (†386), arhiepiscopul Ierusalimului:

…Mucenicii de atunci, după părerea mea, vor fi mai presus decât toţi mucenicii. Mucenicii de altădată aveau de luptat doar cu oamenii, iar la venirea lui antihrist, mucenicii vor purta război cu satana însuşi“.

0318cyril.jpg

***

  • Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cezareei:

„Şi merge de poartă război cu cei rămaşi. Şi atunci când cei mai vrednici învăţători ai Bisericii, lepădând cele pământeşti, se vor retrage din cauza răutăţilor în pustie, atunci antihrist va porni război împotriva celor ce luptă în lume pentru Hristos, pentru a triumfa asupra lor, descoperindu-i cu uşurinţă, precum ar fi presăraţi cu ţărână şi împotmoliţi în griji lumeşti. Însă dintre aceştia mulţi îl vor învinge, pentru că îl iubesc fierbinte pe Hristos“.

2059m.jpg

***

  • Cuviosul Serafim de Sarov:

“Dar există o a treia pricină, şi, se poate spune, o pricină fără pricină, pentru care harul Sfântului Duh va îngădui câteodată să-l părăsească chiar pe omul purtător de Dumnezeu. Şi aceasta este chiar îngăduinţa lui Dumnezeu de a-i încerca numai pe cei mai întăriţi în harul lui Dumnezeu ca şi cu o nevoinţă deosebită pentru cununi deosebite: precum a fost şi cu Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos (…). Dumnezeiescul Pătimitor a binevoit a rosti: „Eli! Eli! Lama sabahtani?“, însemnând în traducere: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27: 46). Aşadar, această ispitire va fi îngăduită în întreg universul pe timpul antihristului, atunci când toţi sfinţii lui Dumnezeu şi Sfânta Biserică a lui Hristos, alcătuită numai din aceştia, vor fi lăsaţi aparent fără apărarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nelegiuiţii însă vor triumfa şi se vor înălţa asupra lor până într-atât, încât însuşi Domnul Dumnezeul Sfântul Duh, văzând suferinţa lor cumplită, a profeţit: unde este răbdarea şi credinţa sfinţilor?! (cf. Apoc. 13: 10; 14: 12). Ispite la fel de cumplite sunt îngăduite şi vor fi îngăduite până în timpurile de pe urmă asupra celor mai mari sfinţi şi sfinte ale lui Dumnezeu pentru a încerca nemărginita lor credinţă întru Hristos şi pentru încununarea lor cu mari daruri, de neînchipuit pentru mintea omenească, în timpul ce va să vie şi a vieţii Veacului Viitor (cf. Apoc. 20: 4-6, cel ce citeşte să înţeleagă!)”.

s222.jpg

  • Extras din amintirile E.I. Motovilova, după însemnările soţului ei, N.A. Motovilov, despre Cuviosul Serafim:

În anul 1903, în timpul sărbătorilor de la Sarov, viitorul arhiepiscop Arsenie (Jadanovski, 1875-1937) a primit de la E.I. Motovilova extrasul din însemnările soţului ei despre preacuviosul Serafim, păstrate ulterior în arhiva ieromonahului Serafim (Orlov, †1975). Textual, el se aseamănă cu Marea taină din Diveevo şi cu textul apărut sub titlul Antihrist şi Rusia. Reproducem integral acest text: „Vor fi asemenea vremuri, spune părintele Serafim, când nelegiuirea arhiereilor ruşi va întrece nelegiuirea arhiereilor greci de pe timpul Împăratului Teodosie cel Tânăr (vezi Minei, 4 august, Pomenirea celor şapte tineri din Efes) şi se vor împlini cele prezise: «Se apropie oameni de mine care cu buzele şi limba lor mă cinstesc, iar inimile lor stau departe de Mine. Dar în zadar mă cinstesc, propovăduind învăţături omeneşti». Că sub pretextul progresului bisericesc şi creştinesc, întru satisfacerea trebuinţelor acestei lumi, vor schimonosi şi falsifica dogmele (învăţătura) şi tipicul Sfintei Biserici, uitând că acestea îşi au începutul de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care i-a învăţat şi le-a poruncit ucenicilor Săi, Sfinţii Apostoli (…): Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28: 19). De atunci şi până astăzi s-au păstrat şi au ajuns până la noi canoanele şi tradiţiile Sfinţilor Apostoli, care au fost explicate şi confirmate definitiv o dată şi pentru totdeauna de către Sfinţii moştenitori – Sfinţii Părinţi, povăţuiţi de Sfântul Duh la cele Şapte Soboare Ecumenice. Vai de cel care va scoate sau va adăuga un cuvânt – spune părintele Serafim. Biserica noastră nu are nicio pată; vai şi amar de cel care va cuteza să introducă oarecare schimbări în Slujbele bisericeşti şi în pravilele acelei Biserici, care este stâlpul şi temelia Adevărului şi despre care Însuşi Mântuitorul a spus că nici porţile iadului nu o vor birui; adică ea va dăinui neschimbată până la sfârşit – până la cea de-a Doua Venire. Orice încercare de a introduce, chipurile, perfecţionări, schimbări în canoanele şi învăţătura Sfintei Biserici înseamnă erezie. Orice încercare de a înfiinţa o altă Biserică, bazată pe gândirea omenească, este abatere de la poruncile Duhului Sfânt şi este hulă împotriva Duhului Sfânt, care nu va fi iertată în veac. Aşa au procedat şi vor proceda toţi cei care s-au rupt de la unitatea Sfintei Biserici Apostoleşti, despre care Apostolul Pavel spune: Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor (II Cor, 11: 13-15). Pe această cale vor merge arhiereii pământului rusesc şi clerul, şi mânia lui Dumnezeu îi va surpa. Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veac acelaşi este şi învăţăturile poruncilor şi aşezămintelor Sale sunt întărite de El o dată şi pentru totdeauna fără schimbări, pentru că acesta este adevărul, adus din Ceruri de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Ştiinţele, învăţăturile omeneşti trebuie să fie supuse modificării în procesul dezvoltării şi perfecţionării lor, dar învăţătura dumnezeiască dată nouă nu poate fi schimbată de către oameni, precum neschimbător este însuşi Dumnezeu, care a întemeiat Sfânta Biserică şi Tainele sale, de aceea, spune părintele Serafim, aici nu este loc pentru filosofări omeneşti. Din care cauză Apostolul a şi spus: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema (Gal. 1:8)”.

1-sf-serafim-de-sarov.jpg

***

  • Arhimandritul Nectarie (Moulatsiotis) din Grecia:

Pe vremurile lui antihrist, creştinii vor fi supuşi la chinuri dintre cele mai crunte şi feroce, pentru a-i obliga să se dezică de credinţa lor. Din această cauză, înainte de apariţia lui antihrist, pe pământ iarăşi vor veni proorocii Ilie şi Enoh. Ei vor fi păstori ai turmei lui Hristos, de la ei creştinii vor primi putere pentru a nu-l urma pe antihrist. Apoi antihrist va porni cea mai înfricoşătoare prigoană, dintre toate câte au mai fost asupra creştinilor şi a Bisericii lui Hristos. Această prigoană e descrisă de Sfântul Evanghelist Ioan Teologul în Apocalipsă (12: 1-4) cu cele mai relevante cuvinte. Această prigoană nu va fi numai împotriva credinţei Ortodoxe, ci va fi o încercare a antihristului şi a slugilor lui de a schimba semnificaţia vieţii Ortodoxe, va fi o urmărire sângeroasă. Foarte mulţi creştini vor fi chinuiţi. Aceasta va fi cea mai mare şi ultima prigoană a creştinilor. Părinţii Bisericii spun că nu numai mirenii care au primit pecetea lui antihrist vor permite această prigoană, dar şi preoţimea care a primit pecetea lui. Preoţimea îl va ajuta pe antihrist, după cum menţionează părintele Haralamb Vasilopoulos în cartea sa despre antihrist, prin faptele lor omeneşti şi duhovniceşti pe care le vor oferi antihristului. Ei vor deveni aliaţii lui antihrist în prigoanele asupra episcopilor credincioşi, asupra preoţilor şi mirenilor. Cu ajutorul autorităţilor bisericeşti, predicile vor fi folosite în scopul pregătirii membrilor Bisericii pentru acceptarea lui antihrist. Şi cei care nu se vor supune ordinelor lui antihrist vor fi supuşi unor chinuri nesfârşite. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun ca mucenicii din vremea lui antihrist se vor proslăvi în împărăţia lui Dumnezeu ca cei mai Mari mucenici şi sfinţi ai tuturor veacurilor“.

nektarios.gif

***

  • Fericita Matrona Dimitrievna Mironova (1881-1952):

Apoi vor veni alţii, şi va fi mai rău decât a fost! Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”. „Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”.Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“.

maica-matrona.jpg

***

“Cine este al lui Dumnezeu, acela nu-l va vedea pe antihrist. Multora li se vor deschide căile, unde să meargă, unde să plece. Dumnezeu ştie cum să-i ascundă pe ai Săi, nimeni nu-i va găsi“.

(Din: Staretii despre vremurile de pe urma“, Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, 2007)

Sursa:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/15/din-profetiile-mai-putin-cunoscute-ale-sfintilor-ii-noi-alegem-crucea/

MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS: OMILIE LA SFANTUL IOAN COLIBASUL

MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS: OMILIE LA SFANTUL IOAN COLIBASUL


La începutul veacului al V – lea după Hristos, în Constantinopol, trăia o familie de viţă nobilă şi bogată, Eutropie şi Teodora. Soţul avea o mare dregătorie, era senator, iar Teodora era din primele femei ale Bizanţului. Aveau trei copii.

Primii doi deveniseră ofiţeri. S-ar fi aşteptat ca şi cel mai mic, Ioan, să apuce un drum asemănător. Însă Dumnezeu a aprins foarte devreme în inima lui focul iubirii Sale. Ca dovadă, preferinţele pe care le avea; deoarece de mic, copilul arată care îi va fi drumul său. În fiecare duminică era primul la biserică, cu totul afierosit Marii Taine a Dumnezeieştii Liturghii. Şi din toate cărţile el iubea Evanghelia. Grăitor este şi următorul fapt.

Atunci Evanghelia, ca şi toate cărţile, erau greu de găsit; nu ca acum. Însă micul Ioan nu voia să o asculte doar în biserică; voia să o aibă sub capul său, precum Alexandru cel Mare îl avea pe Homer. A cerut deci de la mama sa să îi facă rost de o Evanghelie şi, în ciuda cheltuielilor, dorinţa lui a fost împlinită.

Astfel, prin studiul Evangheliei, flacăra iubirii faţă de Hristos se înteţea din ce în ce mai mult. Şi a crescut încă şi mai mult, atunci când prin casa lor a trecut un sfânt pustnic. Aparţinea faimoasei Mănăstiri a Achimiţilor (sau Neadormiţilor) din Bitinia. Acolo, la orice oră ai fi mers, fie dimineaţa, fie la prânz, fie seara, fie la miezul nopţii, auzeai psalmodii; nu înceta cântarea adusă lui Dumnezeu. Cum? Făceau slujbe în schimburi. Precum în posturile de gardă de la frontiere soldaţii păzesc zi şi noapte, şi precum în marile fabrici şi întreprinderi, muncitorii lucrează continuu în schimburi, aşa şi în această mănăstire, călugării aveau schimburi; niciun minut nu înceta doxologia adusă lui Dumnezeu. Era o mănăstire cu program strict.

Acolo a vrut să meargă Ioan. Dar pentru că părinţii lui, cu toate că erau evlavioşi, nu i-ar fi îngăduit, într-o zi a fugit pe ascuns.

Toţi aveţi copii, puteţi să vă închipuiţi întristarea părinţilor lui. Când s-a înserat şi el nu mai apărea, mama şi tatăl au ieşit afară neliniştiţi strigându-l pe nume. În zadar. Toată noaptea nu au dormit. Dimineaţa au ieşit iarăşi. Tatăl, senatorul, a trimis oameni; au căutat în dreapta, în stânga, pe drumuri, în port, în munţi şi în prăpăstii. Nimic. Şi durerea lor era mare, plânsul de nedescris.

Şi Ioan? El şi-a aflat adăpost în mănăstire. Şi în ciuda tinereţii lui a fost primit, deoarece arăta osârdie. Părăsise bunăstarea pentru a trăi pustniceşte. Este emoţionant cum îl ruga pe egumen: „În numele Dumnezeului celui în Treime fă-mă călugăr chiar astăzi; am o mare dragoste şi mă grăbesc să port schima îngerească”. Aşa l-au primit. Şi acest tânăr i-a întrecut pe toţi ceilalţi.

Au trecut aşa şase ani. Dar ce este glasul conştiinţei! Înăuntrul său ca un vierme îl rodea o mare durere şi nu-l lăsa să se liniştească. Era neliniştit, deoarece plecase din casă fără permisiunea părinţilor săi, care atât de mult îl iubeau. Şi simţea asta ca pe o greutate. De aceea, fără a părăsi viaţa călugărească şi a încălca jurământul său faţă de Hristos, s-a hotărât să se întoarcă în casa sa. Şi într-o zi, după ce a luat binecuvântarea egumenului şi a întregii obşti, a pornit. Înaintat de acum în ani şi necunoscut din pricina ascezei, iată-l că păşeşte spre casa părintească. Pe drum întâlneşte un cerşetor. Îşi scoate hainele şi i le dă şi poartă el zdrenţele aceluia. Cum se apropia de casă inima parcă-i sărea din piept.

A bătut în poartă. Câinii au lătrat. Au ieşit slujitorii stăpânului. Dar cum să înţeleagă că sub acest zdrenţuros şi desculţ şi nepieptănat era Ioan, iubitul fiu al stăpânilor lor? Nici tatăl, nici mama lui nu l-au cunoscut!

Să nu vi se pară ciudat. Îmi amintesc că eram mic când au venit în satul meu din Asia Mică acei copii care se luptaseră ajungând până la Ankara. S-au întors scheletici, vrednici de milă şi cu totul ticăloşiţi; nu-i recunoşteam nici noi, sătenii lor. Când omul trece prin robii, necazuri, răutăţi în lagăre, ajunge un zdrenţuros, pe care nu-l recunoaşte nici mama lui. Aşa şi pe el, după nevoinţa ascezei. Nu l-au recunoscut nici mama lui, nici tatăl lui. L-au compătimit însă. Şi-au arătat dispoziţia de a-i oferi ospitalitate. Şi nu provizoriu; i-au propus să rămână pentru totdeauna în casa lor. Dar el s-a mulţumit să-i facă o colibă în colţul curţii lor, şi acolo să rămână, în timp ce ceilalţi treceau prin faţa lui cu aroganţa bogăţiei. De aici s-a numit Colibaşul. Şi a rămas ani acolo, ca şi Lazăr din pildă la poarta bogatului (vezi Luca 16, 19-21); dar acesta de bunăvoie, prin vrerea sa.

În această perioadă nimeni nu l-a bănuit. Şi slujitorii, care altădată îl avuseseră peste ei, acum, de multe ori îşi băteau joc de el. Părinţii, desigur, îi ofereau toate cele necesare. Dar el nu le păstra. Le dădea săracilor şi el însuşi trăia o viaţă mai aspră. Da, mai aspră ca înainte! Pentru că există şi în societate oameni care trăiesc mai aspru decât trăiesc călugării.

După ce au trecut trei ani, îi venise de acum vremea sfârşitului. Domnul l-a înştiinţat… Să plece aşadar din această lume şi să nu afle părinţii lui nimic? Considera asta greu de purtat. De aceea, într-o zi, a chemat-o la colibă pe mama lui şi i-a zis:

- Mă duc, plec.

- Pleci? Şi unde te duci?

- Într-o călătorie îndepărtată, foarte îndepărtată. În puţin timp nu voi mai fi pe pământ. Vreau aşadar să vă mulţumesc pentru ospitalitate şi să vă las un dar, ca să vă aduceţi aminte de mine.

Şi cu mâna tremurând, cu ochii înlăcrimaţi şi inima bătând, a scos din rasa lui săracă Evanghelia sa. Doar ce a văzut-o, mama a recunoscut-o şi i-a spus:

- Aceasta este a copilului nostru, a lui Ioan. Noi i-am dat-o.

- Eu sunt Ioan.

- Tu eşti Ioan?…

A avut loc o scenă de nedescris. Mama, recunoscând Evanghelia, şi-a recunoscut copilul. Plângea aceea, plângea şi el. Era o scenă emoţionantă. Aşa a închis ochii Ioan în această lume, iar sufletul său a zburat în ceruri. Casa lui l-a plâns, dar s-a şi bucurat că le-a destăinuit marea taină. Sfântul său trup însă a rămas pe pământ şi a devenit izvor de tămăduiri şi de minuni.

***

Va veni o zi când această istorie emoţionantă va deveni film. Iată teme frumoase pentru cinematograf, nu teme murdare. Dacă aceasta ar deveni operă cinematografică, nu va rămâne nicio inimă nemişcată şi niciun ochi neînlăcrimat.

Fraţii mei, termin. Ce ne învaţă Sfântul Ioan Colibaşul? Trei lucruri. Primul: că în acei ani exista evlavie nu doar în casele săracilor, ci şi în casele boierilor. Din case de senatori şi demnitari ieşeau sfinţi. În felul acesta Bizanţul a devenit farul Răsăritului şi Apusului. Acum evlavia a rămas doar în casele săracilor. Dacă n-ar fi existat binecuvântata sărăcime, nu am fi avut nici preoţi, nici psalţi, nici biserici, nici mănăstiri, nimic. Însă în anii aceia statul era creştin. Aşadar o învăţătură este că din casele boiereşti ieşeau sfinţi.

A doua învăţătură este măreţia milosteniei. Imaginaţi-vă, ca atunci când zdrenţărosul a bătut în poarta senatorului, acesta să-l fi gonit! Ar fi izgonit comoara lor. Ei însă au avut grijă de el ca de un străin; astfel şi-au găsit copilul. Şi noi, atunci când ne bate în poartă un străin, nu ştim ce se ascunde. Sub hainele-i rupte, sub omul îndurerat, este însuşi Hristos. El a spus: Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei foarte mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).

Şi a treia învăţătură este: ce valoare are Evanghelia. Dacă n-ar fi existat aceasta, nu ar fi existat Ioan. Ţinea în mâini Evanghelia şi aceasta i s-a făcut călăuză în viaţă.

Părinţi, care mă ascultaţi, luaţi o Evanghelie copilului vostru. Nu vă va costa 500 de galbeni ca atunci. Astăzi este ieftină. Ia o Evanghelie, scrie pe ea câteva cuvinte scoase din inima ta şi dă-o copilului tău să o citească. Îţi spun: tu vei muri într-o zi, vei merge în pământ şi vei deveni ţărână, dar copilul tău o va păstra ca pe cel mai preţios dar.

Evanghelia este temelia societăţii, rădăcina oricărei reuşite înalte. Ea e puterea care luminează, încălzeşte, electrizează. Ea şterge lacrimile şi mângâie, ea arată cerurile, ea naşte eroii. Evanghelia a născut şi pe Ioan Colibaşul, pentru ale cărui mijlociri fie ca Dumnezeu să ne miluiască pe noi toţi. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kantiotis,

rostită într-o biserică din Athene pe 15 ianuarie 1960 )

(traducere din elină: monahul Leontie)

Sts. Paul of Thebes & John the Hutdweller


Sursa: Razboi intr-un cuvant

Pr Ilarion Argatu

Pelerinul basarabean Ioan Zlotea

Calugaria "alba"

Calatorind odata la Chisinau, m-am dus si la Dobruja, la mormantul parintelui Ioan Zlotea. Acolo vezi mereu multa lume, caci mormantul este socotit a fi facator de minuni si multi bolnavi au aflat acolo vindecare sau ameliorari. Ioan Zlotea a fost pelerin si vindecator toata viata. Se cunosc mai multe cazuri faimoase de laici, oameni obisnuiti, dar cu vocatie mistica deosebita, care ajung pana la masura vietii sfintite. Amintim aici de "Mosu" Gheorghe Lazar (1846-1916) din Sugag - Alba, taran transilvanean in care credinta a dat floare mistica. La 38 de ani, el peregrineaza la manastirile din Tara Sfanta si de pe Muntele Athos, vrem
e de trei ani. Duce o viata de asceza severa; spune neincetat "Rugaciunea lui Iisus"; dobandeste iluminarea si puteri suprafiresti, darul proorocirii, al clarviziunii, al caldurii permanente, umbland descult iarna... Daca s-ar scrie o carte despre viata si trairea sa mistica, ar rezulta o lucrare la fel de consistenta ca acea "Spovedanie a pelerinului rus", modelul ascetului laic.
La fel de insemnate sunt viata si lucrarea lui Ioan (Elisei) Zlotea, din tinutul Tighina, contemporan cu "Mosu" Lazar. Taran roman din Salcuta Basarabiei, simplu si fara carte, in el se aprind deodata inaltimi vizionare si puteri tamaduitoare. A dus viata de ascet, a facut milostenii si a vindecat prin puterea rugaciunii. Spre sfarsitul vietii abia, Ioan Zlotea s-a calugarit; dar si atunci a obtinut ingaduinta sa nu stea la chilie, ci sa fie calator prin "Via Domnului", ca sa ajute oamenii cu povata si vindecare.

Fericirile penitentului Elisei

Cartea cu sfinti: Pelerinul basarabean Ioan Zlotea

Elisei (Ioan) Zlotea se naste la 14 iunie 1862, in satul Salcuta din judetul Tighina. Simte chemare ascetica, de tanar. La varsta majoratului, cere voie parintilor sai sa intre la manastire, dar ei nu-i permit: fiind cel mai mare dintre copii, e tinut la munca in gospodarie. Atunci el isi zice ca, daca nu poate fi calugar cu haina, sa fie calugar cu disciplina si trairea, acolo unde se afla! Decide sa duca o viata sfanta, in conditii laice. De Craciunul anului 1882, face post de 30 de zile, dupa care are o viziune: ii apare Iisus Hristos, care-l intareste in viata de sfintenie, dusa in laicitate! Apoi parintii ii cer sa se insoare cu o fata bogata, pentru avere. Ce sa faca? Ii asculta! Uneori trebuie sa fii foarte dibaci ca, implinind o porunca, sa nu incalci alte trei! Asadar, ca sa implineasca porunca a cincea (cinstirea parintilor si ascultarea lor!), el se va insura cu Daria, o fata bogata, dar va cauta sa-si respecte legamintele ca si monahale. Daria este bogata, dar arierata mintal. Faptul ca are mintea bolnava este interpretat de tanarul Zlotea ca o sansa: Dumnezeu i-a dat penitenta si slujire, i-a dat prilej sa se sacrifice, ingrijind de biata lui sotie, ca de un copil mic. Si-a dus acest canon multi ani, avand multa rabdare, considerand ca i s-a dat prilej sa faca binele!

Vindecator si povatuitor

Curand, Elisei Zlotea devine foarte cunoscut in tinutul Tighina si-n toata Basarabia. Faima lui ajunge si-n regatul romanesc. El a vindecat orbi si paralitici, a vindecat boli de cap si de inima, cancere, boala neagra (sindromul de posesiune demonica). Sunt atestate cazuri de vindecari miraculoase. Un contemporan al sau, Macarie Sarbu, a scris o carticica de vreo 50 de pagini despre vindecarile parintelui Zlotea (din aceasta lucrare, vom lua si noi cateva informatii).
Modul sau de vietuire era curat, era euharistic:
Nu se aseza la masa pana nu poftea pe cineva sa manance cu el;
Primea calatori straini, le spala picioarele, ii ospata;
Facea milostenie multa, risipind averea sa personala, zestrea bogatei Daria si donatiile pe care le primea mereu.
Stia pe de rost Scriptura; citea mereu "Vietile Sfintilor".
Cand voia sa stie ce fapta sa mai savarseasca, facea post total si astepta o viziune. Intr-un an, a repetat de doua ori postul de 40 de zile si abia dupa aceea a capatat o viziune cereasca.

Cu mesaj urgent la portile tarului

Taumaturgul Zlotea a fost arestat de 25 de ori. Uneori se petrecea asa: in pelerinaje, in jurul sau se adunau multimile, iar stapanirea ruseasca din Basarabia era nelinistita, il aresta, il tinea la beci cateva zile, apoi el facea o minune care-i inspaimanta pe temniceri, si-l eliberau.
Cartea cu sfinti: Pelerinul basarabean Ioan Zlotea

Intr-un an, in prag de razboi mondial, Dumnezeu l-a trimis pe Parintele Zlotea la imparatul rus Neculai al II-lea sa-l vesteasca ce vremuri de urgie vor veni peste lume, si de cine sa se fereasca. Elisei Zlotea a ajuns la Petrograd, pana la portile palatului. N-a putut sa-l vada decat pe guvernator, care l-a insultat, ca tocmai un taran ignorant vrea sa-l sfatuiasca pe imparatul! Zlotea nu stia ruseste, iar insotitorii sai, care traduceau, nu au putut sa-l induplece pe guvernator. Se spune ca i-au legat in lanturi (venise cu 31 de insotitori), i-au pus intr-un vagon si i-au trimis, inapoi, in Basarabia. In gara Rovno, pelerinul Zlotea face o minune si este dezlegat din lanturi, si el, si insotitorii sai.

Pravila parintelui Ioan Zlotea

Desi fara carte, Ioan avea o intelepciune nativa, imbogatita prin rugaciune. Dadea povete intelepte si a lasat in memoria locului o "pravila", o regula, coerenta si bine articulata. El o recomanda oamenilor, spunandu-le ca aceasta ii va feri de boala si de griji. Asadar, el ii invata pe crestini urmatoarele:
- Sa se roage de patru ori pe zi: dimineata, la amiaza, seara si la miezul noptii.
- Sa posteasca trei zile pe saptamana.
- Sa faca semnul crucii foarte corect ("crucea dogmatica de care se cutremura dracii" spunea si Parintele Cleopa), crucea fiind pecetea lui Hristos.
- Sa spuna de 7 ori pe zi Tatal nostru, prin comparatie cu David, care "de 7 ori pe zi il lauda pe Domnul".
Pentru cei scoliti, el recomanda sa citeasca zilnic si cele 7 laude. Simtea el ca scolirea introduce scepticismul mental, prin care se strecoara secularizarea...
Pentru cei care au facut pacatul curviei, recomanda, intai, sa lase pacatul, cu legamant, apoi sa spuna zilnic de 3 ori Psalmul 50 si de 15 ori Tatal Nostru, cu lacrimi si cutremurare de inima.
Pentru mentinerea vietii sporite, recomanda trei lucruri: sa ierti, sa nu osandesti pe altii, sa te smeresti.

Rugaciuni pentru sinucigasi si "vindecarea arborelui genealogic"

Constatand ca un sinucigas sau un om ingropat necrestineste aduce in familiile respective boala si esecuri pana in a III-a generatie, Zlotea avea canon de rugaciune si postire purificatoare si-i punea si pe cei din familia in cauza sa faca rugaciune si post.
Cartea cu sfinti: Pelerinul basarabean Ioan Zlotea

Dupa un astfel de post de 40 de zile, la Parintele Ioan a venit "draconul cel mare" sa-l nimiceasca, reprosandu-i ca se roaga pentru smulgerea din ghearele diavolului a unor oameni sortiti pe vecie iadului, si care cu voia lor s-au zalogit satanei (sinucigasii, cei aflati pe treapta a 12-a a pacatului). Draconul cel mare l-a lovit cu gheara pe Parintele Zlotea. Dar (in viziunea parintelui Zlotea) i-a sarit in ajutor arhanghelul Mihail, care l-a distrus pe diavol.
Martori oculari spun ca, dupa iesirea din transa vizionara, Zlotea avea pe fata sange si semnele ghearei. Un caz special de stigmat.
Tine de miracol si de har faptul ca Parintele Zlotea, un taran cu viata sfintita, descopera "terapia arborelui genealogic", devenita in secolul nostru o disciplina a medicinii alternative: rugaciunea speciala facuta pentru cei care au in familie rude care au fost in conflict grav cu legea divina.

Tunderea in monahism

Spre 60 de ani, Parintele Ioan Zlotea este tuns in monahism. S-a intamplat asa: un calugar de pe Athos, Parintele Iosif, afland ca Elisei Zlotea este "impodobit cu atatea fapte bune", vine la Salcuta si-l indeamna sa se calugareasca. Pentru aceasta, il conduce la Schitul Sfantul Ioan din Iasi, la staretul Epifanie. Acesta il cerceteaza "si-l gaseste desavarsit in credinta", facandu-l monah, cu numele de Ioan. Schitul din Iasi devine, curand, un loc cautat, asaltat de popor, pentru vindecare si cuvant de folos de la Parintele Zlotea.
Parintele Ioan Zlotea cere sa revina in Basarabia, unde oamenii au nevoie de el. Staretul Epifanie ii ingaduie aceasta si chiar ii gaseste un fel de sediu, un loc central, unde sa poata face vindecari si povatuiri: la boierul Nicolae Elinschi din Orhei, credincios mare, care-i favorizeaza lui Ioan sa se instaleze pe via lui, daruindu-i o parte din ea...
Via este, si la propriu si la figurat, in relatie cu lucrarea duhovniceasca. Aici, pe via lui, Parintele Ioan vrea sa faca o manastire, dar nu este lasat. De cine? Tocmai de... preoti, care vazand faima si harul lui Ioan Zlotea zic ca "vor ramane fara popor, cu bisericile pustii"... Ei uneltesc si fac ca Parintele Ioan sa fie arestat iarasi... Este anul 1925, este Romania Mare, si nu-i spre lauda noastra ca un parinte harismatic este arestat tocmai de compatriotii lui! Va fi eliberat de Arhiepiscopia din Chisinau.
Ultimii trei ani din viata, Parintele Ioan ii petrece la Arhiepiscopie, facand canon si ascultare, vindecand si invatand pe oameni.

Un mistic autentic

S-a scris despre el: "Rugaciunea lui era totdeauna ascultata. Cu mare putere a fost invrednicit". El dobandise "mutarea mintii in alt veac", asa ca misticii adevarati.
Cartea cu sfinti: Pelerinul basarabean Ioan Zlotea

Macarie Sarbu, primul sau biograf din anii '30, scria despre Parintele Zlotea si despre categoria de mistici careia ii apartine:
"Ei se afla in trup, dar nu locuiesc in trup. Umbla pe pamant, dar locuiesc in ceruri. Iubesc pe toti si sunt urati de multi; de toate duc lipsa si de toate au de prisos; sunt dispretuiti si cu dispretul sunt proslaviti... Si dupa cum trupul nu poate vedea sufletul, asa lumea n-are putere sa cunoasca crestinii adevarati".
Trecand la cele vesnice in 1928, Parintele Ioan a fost ingropat in via Arhiepiscopiei din Chisinau. In 1969, un tractor a fost trimis sa are mormantul lui Ioan si, atingandu-se de marginea mormantului, au cazut sinele tractorului.
Cum de altfel prevestise, Parintele Ioan a fost deshumat in 1969, spre stramutare. S-a gasit ca trupul sau ramasese intreg si avea mireasma placuta - unul din semnele sfinteniei. A fost reinhumat la Dobruja, acum o suburbie a Chisinaului. Mormantul sau a devenit loc de pelerinaj si intarire trupeasca si sufleteasca.

marți, 12 ianuarie 2010

duminică, 10 ianuarie 2010

vineri, 8 ianuarie 2010

joi, 7 ianuarie 2010

luni, 4 ianuarie 2010

duminică, 3 ianuarie 2010

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

TRECATORULE

Trecatorule nu uita ca viata e vis\Asa ca traieste cu suflet deschis\Si fa acum numai ce este frumos\Doar o viata ai,\Traieste intru Hristos!\Ca ea este unic drum\Din care de intors n-ai cum\Ca de-odata moartea vine\Si nu intreaba de tine\\ De esti bogata au sarac\EA in data te-o luat