Marea taina a iubirii

Din “Talcuiri la Epistola catre Coloseni, I Tesaloniceni si II Tesaloniceni”

Tabloul: Creearea Evei din coasta lui Adam, Scena Biblica

de SFANTUL IOAN GURA DE AUR





1905

Nu cumva nunta este teatru? Nu, iubiţilor, nunta este o taină, şi încă o taină de mare importanţă, şi dacă vă ruşinaţi de această taină, cel puţin să vă ruşinaţi de acela al cărui tip este această taină. „Taina aceasta, zice, mare este, iar eu zic de Hristos şi de biserică” (Efes. 5, 32). Este tip al bisericei şi al lui Hristos, şi tu introduci curve? „Dar, zici tu, dacă nu vor dănţui la nuntă nici fecioarele, nici femeile măritate, apoi cine să dănţuiască”?

Nimeni, căci ce nevoie mare este de a dănţui? Printre tainele religioase ale Elinilor sunt şi dansurile, însă în tainele noastre trebuie a predomina tăcerea, buna podoabă, ruşinea şi modestia. Taină mare este aceasta, şi deci afară curvele, afară cei spurcaţi. Şi cum este taină? Se adună bărbatul și femeia sa şi împreună fac unul. De ce când intră copilul în lume, nu este nici orchestră, nici chimvale, ci tăcere mare, linişte mare, iar când se adună bărbatul cu femeia, şi fac, nu un tip neînsufleţit, nici un tip al celor de pe pământ, ci însuşi chipul lui Dumnezeu, introduci atâta vuiet, și îi tulburi, și faci de ruşine sufletul?

Se adună împreună şi devin un corp. Iată iarşi taina iubirii. Dacă cei doi nu devin unul, nu fac pe cei mulţi, întrucât rămân doi, iar când se unesc, atunci fac. Şi ce învăţăm noi de aici? Că puterea unirii este mare. Iscusinţa lui Dumnezeu a despărţit chiar de la început pe unul în două, şi voind a arăta că şi după despărţire rămâne tot unul, nu a lăsat ca numai unul să fie de ajuns spre naştere. Unul singur nu este în realitate unul, ci jumătatea unului, jumătatea întregului, iar dovada este, că nu poate face copii, ca şi mai înainte de nuntă.

Ai văzut acum taina nunţii? A făcut pe unul din celălalt, şi iarăşi pe aceşti doi i-a făcut unul, astfel că şi astăzi din unul se naşte omul. Bărbatul, şi femeia nu sunt doi oameni, ci unul singur. Aceasta se poate adeveri şi astăzi, şi în tot timpul, ca de exemplu se poate adeveri cu Iacob, cu zicerea „Bărbat şi femeie i-a făcut primii” (Facer. 1, 27). Dacă unul este capul, iar cealaltă este corpul, cum se poate zice că sunt doi ? De aceea femeia ocupă locul discipolului, iar bărbatul locul dascălului; el este stăpânul, iar ea este cea stăpânită. Si chiar din forma corpului ar putea vedea cineva că sunt unul, căci femeia a fost făcută din coasta bărbatului, şi prin urmare amândoi sunt jumătăţi a întregului. De aceea şi numeşte pe femeie ajutor a bărbatului, ca să arate că sunt una, de aceea şi bărbatul preferă pe femeie înaintea tatălui şi a mamei sale, ca să se arate că ei sunt un întreg. Dar şi tatăl se bucură la căsătoria fiului şi a fiicei sale, căci aceştia se grăbesc a se uni fiecare cu propriul său corp; şi face atâta cheltuială de bani la nuntă, şi totuşi nu suferă sa vadă pe fiul său necăsătorit. Ca şi cum trupul ar fi rupt în două căci fiecare în parte este imperfect spre facerea de copii, şi fiecare în parte este imperfect în închegarea, în complexul vieţei prezente.

De aceea şi zice Profetul: „Rămăşiţa duhului tău” (Malach. 2, 15). Dar cum oare devin un trup? După cum ai lua partea cea mai curată a aurului, şi ai amesteca-o cu alt aur, tot aşa şi aici, unde femeia primind în ea sămânţa bărbatului, creşte şi hrăneşte, şi în fine dă societăţii bărbat ieşit din ea. Copilul acela este ca o punte între bărbat şi femeie, astfel că toţi aceştia trei: bărbat, femeie şi copil, sunt un trup, copilul unind pe amândoi de ambele părţi. După cum două oraşe despărţite printr-un râu de la un capăt la altul, dacă se leagă poduri de ambele părţi nu se mai zice că sunt două, ci unul, tot aşa şi în cazul de faţă, ba încă mai mult, căci aici puntea ce îi uneşte este de aceeaşi esenţă cu fiecare din ei, pentru motivul arătat, după cum capul şi cu trupul formează un singur trup. Prin grumaz sunt despărţiţi, însă copilul serveşte ca mediu de unire, între amândoi. După cum dansul ar fi despărţit, însă prin faptul că unul dintre privitori s-ar prinde cu o mână de una din părţi, şi cu ceealaltă de altă parte, ar face atunci un singur clanţ, o singură horă — sau după cum dansatorii fiind despărţiţi ar întinde fiecare mâinile şi s-ar apuca unul de altul, şi astfel ar deveni un singur dans sau horă, tot aşa şi în cazul de faţă. De aceea cu drept cuvânt zice în mod clar: „Vor fi doi un trup”, uniţi fiind prin trupul copilului. „Dar ce? Dacă nu sunt la mijloc copii, oare nu sunt atunci un trup, ci sunt doi”? Promiscuitatea face aceasta, căci prin ea s-a amestecat corpurile amândurora. Precum dacă ar turna cineva untdelemn în mirodenii, ar face totul una şi aceiaşi, tot aşa şi în cazul de faţă-

Ştiu iubiţilor, că la mulţi le este ruşine de cele vorbite, dar cauza tuturor acestora este numai neruşinarea şi desfrâul. A se face nunţile de felul cum se fac, este a se corupe nunta din capul locului, este a se defăima taina nunței. „Cinstită este nunta, zice, şi patul nespurcat” (Efar. 13, 4). De ce atunci te ruşinezi de ce este cinstit? De ce roşeşti de un lucru nespurcat? Acestea sunt credinţele ereticilor, sau şi a celor care introduc pe la nunţi curve. Pentru aceasta eu vreau a curăţa nunta, ca astfel să se introducă în casă nobleţea, ca astfel să se astupe gurile ereticilor. A fost insultat darul lui Dumnezeu, care este rădăcina facerii noastre, pentru că pe lângă acea rădăcină este multă murdărie, mult noroi puturos. Ei bine, această murdărie o curăţim noi cu cuvântul. Îngăduiţi doar puţin, fiindcă şi cel ce este stăpânit de asemenea noroi, îngădue şi suferă multă putoare.

Vreau a vă arăta că nu trebuie a vă ruşina de cele ce am spus, ci de cele ce voi le faceţi, tu însă lăsând la o parte cele ce faci, te ruşinezi de cele ce eu spun, şi deci prin aceasta dispreţuieşti pe Dumnezeu, care a hotărât așa. Să vă spun cum este si taina bisericei ? Iata acea taină. Hristos a venit către biserică, însă biserica dintr-însul s-a făcut, şi cu dânsa s-a unit duhovniceşte, după cum zice: „V-am logodit unui bărbat, fecioară curată sa vă pun înaintea lui Hristos” (II. Corinth. 11, 2), căci dintr-însul suntem. „Din mădulările lui, şi din carnea lui”, zice.

Acestea toate înţelegându-le să nu ne ruşinăm de această taină. Nunta este tip al prezenţei lui Hristos şi tu te îmbeţi? S-ar părea că cele ce se petrec pe la nunţi sunt indiferente, şi cu toate acestea sunt cauzele multor rele. Toate sunt încărcate de nelegiuiri. „Şi neruşinarea, zice, şi vorba nebunească, şi glumele care nu se cuvin, să nu iasă din gura voastră” (Efes. 5, 4), dar toate cele ce se petrec la nuntă sunt neruşinări, vorbe nebuneşti şi glume proaste, şi nu cum s-ar întâmpla, ci chiar în gradul cel mai mare.

Toate acestea au devenit acum o artă pentru unii, şi cei ce se conformează acestei arte, capătă laude mari.

Cum s-ar zice, păcatele au devenit o artă. căci nu le facem la întâmplare, ci cu ştiinţă şi cu calcul, iar diavolul comandă la urmă regimentele de păcătoşi. Unde este beţia, acolo este şi desfrânarea, unde sunt neruşinările şi vorbe urâcioase, acolo este şi diavolul, contribuind şi el cu de ale lui. Ei bine, când tu ospătezi din acestea, spune-mi, oare săvârşeşti taina lui Hristos?

Când tu inviţi pe diavol la masa de nuntă, oare săvârşeşti taina lui Hristos? Poate că mă găseşti că sunt prea greoi în cuvinte, — dar şi aceasta vine din corupţia cea mare, că cel ce ceartă râsul să fie tot el găsit ca vinovat, de vreme ce se pare prea aspru la cuvânt. Nu auziţi ce spune Pavel? „Tot orice aţi face, ori de mâncaţi, ori de beţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I. Corinth. 10, 31), voi însă le faceţi spre defăimarea lui şi spre necistirea lui.

Nu auziţi şi pe Profetul spunând?: „Slujiţi Domnului cu frică, şi vă bucuraţi lui cu cutremul” (Ps. 2, 11), voi însă vă răsfăţaţi în dezmerdâri, Nu cumva poate nu e cu putinţă de a se veseli cineva şi fără de dezmierdări? Vrei a auzi melodii plăcute? Te sigur că nu ar trebui la asemenea ocazii, însă eu consimt şi la aceasta, dacă vrei; nu ascultă melodii saţuind/săturat? Priveşte chorul îngerilor. „Şi cum este cu putinţă, zici de a vedea asemenea chor?” Dacă vei alunga acestea, şi atunci va veni şi Hristos la nuntă, şi când Hristos este prezent, şi corul îngerilor este prezent. De vrei, şi astăzi se vor face minuni, ca şi atunci; va preface şi acum apa în vin, şi încă cu mult mai minunat, căci va alungă cheful şi pofta cea urâcioasă de la masa ta, şi le va înlocui cu pofta cea duhovnicească. Unde sunt muzicanţi, nu poate fi Hristos, dar dacă el intră, mai întâi îi scoate pe aceştia, şi după aceia face minuni. Ce poate fi mai dezgustător ca pompa satanicească? Ce poate fi mai urâcios ca acele cântece fără înţeles, ca acele neorândiueli în totul nedemne? Şi chiar de ar fi ceva cu înţeles, totuşi cuprinde în sine lucruri urâcioase şi dez-gustătoare.

Nimic nu poate fi mai plăcut ca virtutea, nimic nu este mai dulce ca buna cuviinţă, nimic mai de dorit ca demnitatea. Să facă cineva nunţi ca acelea pe care le arăt eu, şi atunci va vedea plăcerea ce o va simţi. Ce fel de nunţi vreau eu, luaţi seama la cele ce vă spun. Mai întâi caută bărbat pentru fecioară, însă bărbat în toată puterea cuvântului, protector al femeii, bărbat care să fie capul trupului, şi căruia tu îi predai nu slugă, ci îi încredinţezi pe însăşi fiica ta.

Nu căută bani, nu căută strălucirea neamului, nu măreţia patriei lui, căci toate acestea sunt prisoselnice/nefolositoare, ci tu caută evlavia sufletului, blândeţea, adevărata înţelepciune, frica de Dumnezeu, dacă vrei ca fata ta să trăiască cu plăcere. De vei căută bogăţie, nu numai că nu o vei folosi cu nimic, ba încă o vei vătăma, căci o vei face sclava lui, în loc să fie liberă. Nu se va folosi ea atât de mult de plăcerea aurăriilor, pe câtă scârbă va avea din rolul care îl are ca sclavă. Deci nu căută de acestea, ci caută mai ales egalitatea în cinste, şi dacă nu este cu putinţă aceasta, apoi atunci caută un bărbat mai sărac decât fiica ta, şi nicidecum mai bogat, dacă nu vrei să-ţi dai fata unui despot, ci unui adevărat bărbat. Când tu vrei să examinezi cu exactitate valoarea bărbatului aceluia, roagă pe Hristos ca să stea de faţă şi să-ţi arate, şi el mi se va ruşina de aceasta, căci nunta este taina venirii Lui. Mai ales roagă-L atunci, ca să dea fetei tale un astfel de mire.

Nu fii mai rea tu decât sluga lui Abraam care fiind trimisă într-o călătorie atât de depărtată, a ştiut totuşi în ce anume parte trebuia a se refugia, şi de aceea a şi reuşit în totul.

Când tu studiezi şi cauţi pe acel bărbat, roagă-te şi zi către Dumnezeu: „Pe care îl vrei tu Doamne, iconomiseşte-l”. Incredinţează-I în mâna Lui acest lucru, şi el fiind cinstit de tine prin această cinste, îţi va răsplăti.

Două lucruri trebuie să faci: a încredinţa în mâna Lui alegerea bărbatului, şi a cere ca acel bărbat să fie aşa precum Il vrea El.

Când faci nuntă, nu merge pe la case, spre a împrumută oglinzi şi haine, căci taina nunţei nu se săvârşeşte spre fală, şi nici că duci fata la vreo paradă, ci împodobindu-ţi casa cu cele trebuitoare, cheamă pe vecini, pe prieteni şi pe rude. Pe câţi îi ştii blânzi, pe aceia cheamă, şi îi îndeamnă ca să se mulţumească cu cele ce sunt. Nimeni din orchestră să nu fie de faţă, căci atunci este cheltuială zadarnică şi urâcioasă. Mai înainte de toţi cheamă pe Hristos. Ştii prin cine să îl chemi? „Intru cât aţi facut unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, zice, mie aţi făcut” (Matei 25, 45). Să nu îţi închipui că lucrul acesta ar fi neplăcut, de a se chema pe săraci la masa de nuntă, în locul lui Hristos, căci lucru neplăcut este de a chema curvele. A chema pe săraci înseamnă dispreţuirea averilor, iar a chema pe curve înseamnă dispreţuirea şi chiar răsturnarea tainei nunţei. Împodobeşte pe mireasă, nu cu podoabe aurite, ci cu blândeţea şi cu ruşinea, şi în fine cu hainele obişnuite, iar în loc de orice podoăbâ aurită sau împletituri, împodobeşte-o cu roşirea feţei, pune-i împrejurul gâtului sfiala de lucruri urâte, şi să nu umble după acelea.

Nici un vuiet să nu fie, nici o gălăgie zadarnică, chemându-se mirele să îşi primească fecioara. Prânzurile şi ospeţele să nu fie încărcate cu beţii, ci cu plăcere duhovnicească. Şi acum tu priveşte câte bunuri rezultă de aici, — dacă vedem mai ales cele ce ,se petrec pe la nunţile păgânilor şi ale ereticilor, — pe când pe la nunţile de astăzi — dacă se pot numi nunţi şi nu părăzi — câte rele nu rezultă. S-au stricat pastadele, şi de îndată grija şi frica, ca nu cumva să se piardă ceva din cele împrumutate, aşa că plăcerea de la nuntă este urmată de o supărare şi tristeţe nesuferită. Această nelinişte ar trebui să fie mai mult pe soacră, şi cu toate acestea nu este scutittă de ea nici însăşi mireasa, căci după nuntă totul priveşte pe mireasă. A vedea totul stricat, a vedea casa pustie, negreşit că este un motiv de tristeţe.

Ei bine, la nunta aceea, pe care am descris o eu, este Hristos, iar la aceasta este Satana; acolo siguranţa, aici grijă; acolo plăcerea, aici tristeţe; aici cheltuieli zadarnice, acolo nimic de acestea; aici este sluţenia, acolo însă adevărata podoabă; aici este pizma, iar acolo sinceritatea; acolo este sobrietatea, iar aici beţia; acolo este mântuirea, acolo prudenţa, iar aici pierderea.