GOLGOTA SI INIMA OMULUI

Golgota şi inima
omului



Taina cea mare a mântuirii noastre sufleteşti are două puncte
principale. Punctul cel dintâi şi cel mai însemnat, şi cel mai înalt
este Golgota, este Jertfa Mântuitorului. Fără Jertfa Crucii nu este şi
nu poate fi nici un fel de mântuire sufletească. Numai Sângele Lui ne
poate curaţi de orice păcat (I Ioan 1,7).

Numai prin darurile Crucii putem dobândi mântuire, iar aceste daruri ni
se dau prin lucrarea Duhului Sfânt.

Dar tot atât de însemnat este şi al doilea punct: inima omului şi
darurile Crucii, care pot lucra numai acolo unde li se deschide inima
omului. Faţă de noi, darurile Crucii n-au nici un preţ dacă nu le primim
în inima noastră şi dacă nu le lăsăm să lucreze în inima noastră. După
Golgota, în rândul al doilea, inima este centrul vi
Roza Lia (3/28/2010 3:08:48 AM): eţii şi mântuirii
noastre sufleteşti. Spre inima noastră se îndreaptă Domnul Iisus şi
Duhul Domnului. Toate predicile Mântuitorului se îndreaptă spre
înlăuntrul, spre inima oamenilor. „Din belşugul inimii vorbeşte gura",
zicea Mântuitorul (Matei 12, 34). Din inimă ies, ca dintr-un izvor, şi
cele bune şi cele rele: cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile,
uciderile, adulterele, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, ochiul
pizmaş, hula, trufia, uşurătatea" (Marcu 7, 21-22).

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5 În starea sa cea căzută şi păcătoasă, inima este un izvor otrăvit, un
cuib de omizi, o peşteră de tâlhari, o magazie de răutăţi. Spre inima
aceasta se îndreaptă Duhul Sfânt cu darurile Golgotei. Cu ajutorul
Golgotei inima se poate face - şi trebuie să se facă - un lăcaş al
Duhului Sfânt (cf. I Cor. 3, 16).

Îndreptarea noastră trebuie să pornească de aici, de la izvorul
răutăţilor: de la inimă. Până nu îndreptăm acest izvor, totul este în
zadar.
Roza Lia (3/28/2010 3:09:25 AM): Fântâna otrăvită o poţi vindeca coborându-te la izvorul ei şi vindecând
izvorul ei. Repararea ţevilor n-ajută nimic (cum se vede acest lucru în
chipul de alături). A căuta să te îndrepţi şi să te mântuieşti fără
îndreptarea inimii ar însemna ca şi când ai aştepta tămăduirea unei
fântâni otrăvite de la repararea ţevilor.

Până când înlăuntrul nostru nu „se zideşte" o „inimă nouă" şi curată,
toată mântuirea noastră este o spoială, o casă zidită pe nisip.

Iisus Mântuitorul mustra pe iudei tocmai pentru această spoială. Din
religia lor lipsea „inima curată", lipsea duhul. Religia lor ajunsese o
religie de forme goale. „Vai, vouă, fariseilor, pentru că voi curăţiţi
partea din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru sunt pline de
necurăţenie şi de răutate" (Luca 11, 39).

„Poporul acesta cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima sa departe este de
Mine" - zicea Domnul Iisus (Matei 15, 8).

Sub această mustrare stă şi creştinismul de azi. Din creştinismul de azi
lipseşte inima, care trebuie să fie predată Domnului Iisus, lipseşte
prisosul inimii şi al duhului sau, mai bine-zis, lipseşte tocmai Hristos
din inimile oamenilor de azi, de aceea s-a stins dintre oameni
dragostea, mila, bunătatea şi viaţa cea curată.

Trăim un creştinism de suprafaţă, fără adâncimi în Evanghelia
Mântuitorului şi în inima noastră; de aceea viaţa noastră e lipsită de
dar şi de putere.

În special, noi, românii, trăim o viaţă neadâncită destul în Evanghelia
Mântuitorului; trăim Evanghelia neadâncită destul în inima noastră. De
aceea e biruită viaţa noastră de atâtea scăderi şi răutăţi.

Lozinca (parola) mântuirii noastre sufleteşti trebuie să fie: mai adânc
în taina Golgotei şi mai adânc Domnul Iisus în inimile noastre. Să arăm
mai adânc!

După Golgota, în rândul al doilea, inima e centrul vieţii şi mântuirii
noastre sufleteşti. Inima noastră este cetatea pe care vrea s-o
cucerească Domnul Iisus şi Duhul Domnului. Dar, pe de altă parte, şi
satan îşi dă seama despre însemnătatea ce o are inima omului. Domnul
Iisus bate la uşa inimii tale. Diavolul bate şi el. Stă în voia ta şi în
voinţa ta să-ţi deschizi uşa inimii tale Domnului Iisus ori diavolului.

Cetatea vieţii şi mântuirii noastre este inima. De aceea, spre cetatea
aceasta se îndreaptă şi Domnul şi diavolul. „Fiule, dă-mi inima ta!",
zice Domnul (Pilde 23, 26). Domnului îi trebuie casa aceasta, cetatea
aceasta. „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva şi va deschide,
voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apoc. 3,

pilda
Boala trebuie cautata la radacina

Un copacel a fost sadit de tatal unui baiat. Copilul tinea la copac ca la un frate si-i purta de grija. Copacelul insa se imbolnavi si i se veatejeau tot mai mult frunzele. Baiatul era foarte amarat din pricina aceasta si in fiecare zi ii smulgea frunzele vestede si-l stropea la radacina cu apa proaspata. Intr-o zi, copacelul si-a plecat varful spre baiat si i-a zis:

- Boala mea sta in radacinile mele. De aceea, daca vrei sa ma lecuiesti, sa ma cauti la radacina. Cat despre frunzele mele, ele vor inverzi apoi singure. Baiatul a sapat la radacinile copacelului si gasi acolo un cuib de sobolani. Dupa ce a starpit toti sobolanii, copacelul a prins din nou putere si viata.

Cand sufera semenii nostri, nu trebuie sa ne uitam la semnele exterioare ale su
Roza Lia (3/28/2010 3:14:23 AM): ferintei. Leacul trebuie cautat la radacini si trebuie starpita pricina raului, iar urmarile pier de la sine.