"Familia Nevazuta, Darul lui Dumnezeu"

vineri, 23 aprilie 2010

Transformarea

Povestea spune: nimic nu este doar ce pare, lumea şi viaţa are un sens adânc, aparenţele înşeală.

Am cerut odată, un buchet de flori şi am primit un cactus plin de ţepi, iar altă dată am cerut câţiva fluturi, dar am primit un pumn de viermi respingători,
Eram nedumerit şi speriat, deziluzionat: lumea nu era cum credeam eu!
După câteva zile, pe neaşteptate, cactusul cel plin de ţepi, a înflorit, iar viermii au devenit magnifici fluturi.

Spunem povestea: celor dezamăgiţi,
acelora care nu văd rostul vieţii,
celui doborât de insuccese,
omului fără „noroc",
cui şi-a pierdut speranţa,
Roza Lia (4/23/2010 6:31:38 AM): <<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<
Povestea vorbeşte despre: răni sufleteşti, valoarea experienţei, durerea de a fi părinte.

Trăia un om, odată demult. El avea un fiu tare neascultător, care îi făcea tot soiul de necazuri. Ajunsese bietul om să se gândească cu teamă la ziua, care urma...A început să bată câte un cui, în tocul uşii, pentru fiecare greşeală a fiului său. Când tocul uşii s-a umplut de cuie încât părea un arici, omul şi-a chemat fiul şi i-a spus:

–Am bătut câte un cui, pentru fiecare greşeală a ta!
Fiul s-a speriat, văzând mulţimea cuielor şi a hotărât în sinea lui să răscumpere fiecare greşeală cu o faptă bună.
După prima faptă bună, şi-a chemat tatăl în faţa uşii, rugându-l să scoată un cui.

În ziua, în care a scos ultimul cui, tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, bucurându-se împreună cu el. Fiul l-a strâns la piept şi a văzut că tatăl său plângea.

–De ce plângi? Ar trebui să fii fericit şi mulţumit că ai putut să scoţi toate cuiele...
–E adevărat, cuiele au fost scoase, dar semnele, semnele au rămas!

Povestim: unui copil/adolescent/soţ/subaltern, care nu înţelege asprimea parintelui/soţiei/şefului,
celui care scuzându-se crede că a rezolvat tot,
pentru a arăta că orice experienţă schimbă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu