Nu există vindecare fără iertare
Medicii dovedesc astăzi, în mod clinic, faptul că refuzul de a ierta generează în suflet o ranchiună care poate merge până la ură şi deznădejde. Şi toate acestea se înscriu în mod inevitabil în corp, aşa cum toată lumea o ştie astăzi. Nu există emoţie care să nu se imprime în fizic! Şi, de aici, se naşte, printr-o fină punere la punct a inconştientului, o boală sau alta, o întreagă patologie care nu ocoleşte nici o sferă a persoanei: trup, suflet (psihic), duh (spirit). Fără să facem scurt circuite puţin prea simpliste, trebuie să afirmăm că destul de frecvent se întâmplă ca o ură surdă să răvăşească profund o fiinţă şi să-i provoace un cancer sau alte simptome. De asemenea, pe plan psiho-afectiv, iertarea refuzată răneşte voinţa şi acest lucru provoacă
erioase dificultăţi, de multe ori neputinţa de a iubi. Mulţi celibatari sunt victimele ei şi nu puţine cupluri trăiesc sub imperiul mâniei, amărăciunii şi tristeţii. Uneori o agresivitate permanentă faţă de celălalt otrăveşte întreaga existenţă sau provoacă pur şi simplu indiferenţa totală… fără ca ei să cunoască adevăratele motive până nu vor vedea că undeva s-a ascuns un refuz de a ierta. Acest refuz, chiar dacă a devenit inconştient, împinge energia unei fiinţe înapoi la origini şi o întoarce de la iubire. Toate relaţiile sunt astfel mai mult sau mai puţin false: cu sine, cu celălalt, cu Dumnezeu.
Terapia prin iertare
Dacă de cele mai multe ori iertarea nu lucrează şi rămâne fără consecinţe este pentru că se face din ea un act exterior, pur psihic, o vorbă goală. Or, este vorba aici să cobori acolo unde se ascunde traumatismul, acolo în adâncurile inconştientului, altfel nu va avea loc o vindecare adevărată. Numai că e foarte periculos să cobori în propriile tenebre fără Hristos. El este „Lumina care luminează în întuneric” (Ioan 1, 4-5) şi numai prin Viaţa pe care ne-o dăruieşte El putem fi vindecaţi. Nici un terapeut, nici un remediu nu poate transmite viaţă dacă nu devine canal al Vieţii dumnezeieşti, pentru că Dumnezeu este izvorul vieţii. Dar El se dăruieşte, bineînţeles, celui care se pregăteşte să-L primească, chiar inconştient…
Dar n-am material!
RăspundețiȘtergereCând negrul val al nopţii, tainic, se-aşează peste munţi şi văi,
Ieşind ades pe prispa casei, un tată blând, cu fiii săi,
Privind la cerul plin de stele, vorbeau de-a zilelor dogoare
Şi plănuiau, cu grijă, lucrul şi truda zilei următoare.
Şi zise lor bătrânul tată, odată, seara, după cină:
Aş face, dragii mei, în vale, pe malul apei, o grădină,
În care aş sădi garoafe, dar şi legume, pomi şi vii…
Frumoas-ar fi lucrarea asta, dar n-am material, copii!
Aş face, dragii mei, acolo, şi-o casă mare, spaţioasă,
În care să-şi găsească pacea toţi cei lipsiţi aici de casă,
Toţi cei lipsiţi de taţi şi mame, ce încă sunt în lume vii…
Frumoas-ar fi lucrarea asta, dar n-am material, copii!
Aş face tot acolo,-n vale, şi-o şcoală cu ferestre mari,
Cu temelia pe o piatră, cu ziduri falnice şi tari,
În care să înveţe carte, cei mai sărmani ai lumii fii…
Frumoas-ar fi lucrarea asta, dar n-am material, copii!
Şi tot acolo, dar pe apă, aş face o corăbioară;
Să pescuim cu ea în noapte, toţi peştii, care, bunăoară,
Sunt orbi sau ameţiţi de valuri, de mari şi groaznice furii…
Frumoas-ar fi lucrarea asta, dar n-am material, copii!
Trecură anii peste lume, şi peste fii trecu ‘nainte,
Trecură, însă cu iuţeală şi peste-al lor iubit părinte.
Din când în când, bătrânul tată, zicea în gând, nu către fii:
„Frumoas-ar fi lucrarea asta, dar n-am material, copii!”
Şi a plecat bătrânul tată spre zările din paradis
Şi au rămas ei, toţi, în minte, cu-al tatălui nostalgic vis.
Dar mai târziu, privind în urmă, spre valea locului natal,
Au înţeles că ei, copiii, erau acel material…
La Praznicul Buneivestiri
RăspundețiȘtergere25 martie 2009
“Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătare tainei celei din veac; Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte; pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-I strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine”.
Astăzi este începutul scumpei noastre mântuiri,
când primim cu bucurie ale cerului vestiri;
astăzi este arătarea tainei celei mari din veac,
aşteptată cu dorire, pentru al căderii leac;
Fiul Tatălui din ceruri, Fiu Fecioarei azi se face,
iar Arhanghelul Vestirii, Gavriil, cu multă pace,
harul bine îl vesteşte, Maicii Sfinte, pentru care,
să strigăm şi noi, cu dânsul, către Sfânta Născătoare:
Bucură-te, că eşti plină de al harului şuvoi;
Domnul este-n veac cu tine, şi prin tine, şi cu noi!